rolul cheie al antenelor


Acestea se află în centrul rețelelor mobile. Implementate pe suprafața unui întreg teritoriu, antenele-releu mențin legătura invizibilă care leagă utilizatorii mobili de interlocutorii acestora.
Rețeaua de antene-releu le permite să se deplaseze fără a pierde firul conversației și să fie conectabili oriunde s-ar afla.

În rețelele mobile, antenele sunt emițătorii/receptorii undelor radio care transportă traficul pe o suprafață dată. La fel cum televiziunea și radioul funcționează datorită emițătorilor, telefoanelor mobile n-ar putea funcționa fără aceștia. Implementarea acestora are un obiectiv dublu: asigurarea celei mai vaste acoperiri geografice posibile și menținerea unei densități suficiente de relee pentru gestionarea întregului trafic într-un anumit punct.

Având în vedere modul în care se propagă undele radio, antenele sunt instalate, în general, la înălțime, de exemplu pe acoperișul clădirilor sau în vârful stâlpilor. Fasciculul acestora se răspândește precum cel al unui far care luminează marea, fără a atinge solul decât după o distanță de la 50 la 200 de metri de antenă, în funcție de înălțimea acesteia. Pe măsură ce se îndepărtează, fasciculul scade în intensitate.

diferitele tipuri de antene
În mai multe puncte ale teritoriilor, operatorii instalează diferite tipuri de antene-releu, cu o putere care variază de la câțiva miliwați la mai multe zeci de wați.

  • Antenele panou sunt folosite în general în celulele mari. Acestea permit transmiterea simultană a unui număr mare de comunicații, însă emit numai într-un sector de 120°. Din acest motiv, același stâlp sau acoperiș al unei clădiri are trei antene pentru a transmite comunicațiile la 360°.

 

  • Antrenele masive MIMO – Multi-Input Multi-Output permit accesul la benzi de frecvențe largi pentru rate de conectare foarte mari. Tehnologia lor „agilă” va avea capacitatea de a-și direcționa fasciculele către o multitudine de dispozitive mobile datorită arhitecturii lor multifocale. Prin urmare, vor avea avantajul de a direcționa mai bine semnalul către utilizator, orientându-l pe în funcție de mobilitatea acestuia, ca un actor aflat sub un proiector care beneficiază de un semnal luminos mai clar.

Ele permit în special:

    • limitarea consumului de energie electrică
    • găzduirea unui număr mai mare de utilizatori și creșterea traficului
    • îmbunătățirea semnificativă a calității semnalului pentru utilizator, reducând în același timp emisiile inutile

 

  • Antenele omnidirecționale sunt destinate celulelor mici și sunt instalate pe fațadele clădirilor sau ale mobilierului urban în zonele dense cu trafic mobil semnificativ (gări, aeroporturi, centre comerciale…). Așa cum o indică numele lor, acestea emit în toate direcțiile.
  • În final, antenele mici interioare cu o putere de câțiva miliwați și o acoperire de câțiva metri pot fi instalate pe pereți și tavane, pentru a servi ca relee mobile sau puncte de acces wifi în interiorul sau în jurul clădirilor publice (hoteluri, birouri, gări).

Pentru a vedea unde sunt localizate antenele-releu, cel mai simplu mod este contactarea operatorilor care le folosesc. Însă, în anumite țări, autoritățile mențin o hartă actualizată a emițătoarelor accesibile direct publicului.