acoperire și calitate


Odată cu răspândirea comunicațiilor mobile, rețelele mobile au devenit infrastructuri strategice pentru economie în numeroase țări. Din acest motiv implementarea acestora face obiectul politicilor publice și al reglementărilor care asigură accesul fiecărui utilizator la serviciile mobile.

Condițiile de implementare a rețelelor mobile variază semnificativ de la o țară la alta în funcție de licențele acordate de autorități, de dimensiunea și densitatea populației și a teritoriului care trebuie acoperit sau chiar și în funcție de tipul serviciilor mobile oferite.

provocările implementării
Plecând de la aceste diferite constrângeri, operatorii au sarcina de a optimiza implementarea rețelei lor, gestionând mai mulți parametri. Rețeaua de antene trebuie să fie destul de extinsă pentru a fi întotdeauna disponibilă pentru cea mai mare parte a potențialilor utilizatori. De asemenea, aceasta trebuie concepută pentru a depăși obstacolele de propagare a undelor radio: variațiile reliefului natural, materialele care opresc sau atenuează semnalul, tunelele…

La final, instalarea antenelor trebuie să fie destul de densă pentru a îndeplini cerințele de trafic și pentru a absorbi vârfurile de apelare cu o calitate optimă a sunetului.. Din acest motiv, celulele din jurul antenelor tind să fie foarte mari în zonele rurale și mai restrânse în zonele urbane în care populația și traficul mobil sunt mai concentrate.

În zonele cu acoperire slabă din mediul urban, adăugăm mici antene (de exemplu, în adăposturile din stațiile de autobuz). Din punct de vedere fizic, antenele menționate anterior sunt instalații radio mai mici care pot completa instalațiile radio de anvergură mai mare pentru a îmbunătăți acoperirea, a spori capacitatea rețelei fără fir, a aborda servicii noi și a susține experiența utilizatorului.

Ele asigură o acoperire bună a zonelor și permit reducerea expunerii utilizatorilor prin reducerea puterii de emisie a telefoanelor mobile aflate în apropierea punctelor de acces.

îndepărtarea antenelor-releu nu este o idee bună…
Instalarea antenelor-releu în apropierea utilizatorilor permite comunicații de calitate folosind energie scăzută. Îndepărtându-le, trebuie crescute:

  • Înălțimea stâlpilor pentru a acoperi zonele mai extinse, făcând, astfel, mai dificilă integrarea antenelor în peisaj
  • puterea antenelor pentru a putea comunica cu utilizatorii mai depărtați de centrul celulei
  • puterea telefonului mobil pentru a putea asigura legătura de întoarcere cu o antenă aflată la o distanță mai mare